Mitropolia Basarabiei sau scurt excurs în istoria unui conflic
Posted By Gh. Badea on 30 decembrie 2009
La 14 septembrie 1992, un număr însemnat de preoţi şi credincioşi ortodocşi, constituiţi într-o Adunare eparhială, au decis reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi trecerea acesteia, aşa cum fusese şi înainte de desfiinţare, sub oblăduirea canonică şi juridică a Patriarhiei Române. De atunci şi până în prezent a urmat un drum lung de recunoaştere a acesteia de către autorităţile din Republica Moldova şi, implicit, o perioadă de martiriu şi jertfă.
1. Mitropolia Basarabiei până la ocuparea sovietică din 1944
Datele istorice consemnate de-a lungul timpului demonstrează faptul că teritoriul din stânga Prutului – respectiv actualul teritoriu al Republicii Moldova –, locuit de către strămoşii noştri încă din secolele III-IV d. Hr., a depins, la început, de Patriarhia de Constantinopol, iar în 1401, în urma recunoaşterii canonicităţii Mitropoliei Moldovei (înfiinţată în anul 1386), va intra sub jurisdicţia canonică a acesteia, unde va rămâne până în 1812. Atunci, ca urmare a anexării lui de către Imperiul ţarist, acest teritoriu a fost inclus în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse, care, în 1813 a înfiinţat pe acest teritoriu eparhia de Chişinău.
În 1918, după proclamarea independenţei Basarabiei şi pe fondul schimbărilor în organizarea Bisericii Ortodoxe Române – care au culminat cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, prin Legea din 3 noiembrie 1925 – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înfiinţat Arhiepiscopia Română a Chişinăului, păstorită de arhiepiscopul Gurie Grosu, iar, ulterior, a mai înfiinţat încă două eparhii în Basarabia – Episcopia Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi şi Episcopia Cetăţii Albe, cu reşedinţa la Cetatea Albă. Mai mult, în 1927, Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicată la rang de Mitropolie, având ca eparhii sufragane episcopiile menţionate mai sus. Acestora li s-a adăugat, în anul 1941, din raţiuni pastoral-misionare, Misiunea Ortodoxă Română pentru Transnistria, cu statut de eparhie.
La puţin timp, Mitropolia trece printr-o perioadă destul de tulbure, datorată în principal celui de al doilea Război mondial, iar, în urma ocupaţiilor sovietice din 1940, respectiv 1944, ea este desfiinţată, fără ca prin acesta Patriarhia Româna să fi recunoscut vreodată sau să fi acceptat extinderea ocupaţiei asupra spaţiului său canonic tradiţional. În locul ei va fi organizată o Episcopie – ridicată ulterior la rangul de Arhiepiscopie – sub jurisdicţia canonica a Patriarhiei Moscovei, fiind totodată desfiinţate şi episcopiile subordonate.
2. Reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei – un act istoric
În anul 1992, ca urmare a proclamării Republicii Moldova ca stat independent şi suveran, dar şi ca rezultat al dorinţei colective a unei părţi a preoţilor şi credincioşilor din acest teritoriu, Mitropoliei Basarabiei a fost reactivată, în dependenţă canonică de Biserica Ortodoxă Română, cu statut de Mitropolie Autonomă. Astfel, pe baza Legii cultelor, o parte a clerului şi a credincioşilor din Republica Moldova se asociază, iar la 14 septembrie 1992 are loc, la Chişinău, Adunarea de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, moment în care episcopul de Bălţi, Prea Sfinţitul Petru Păduraru, este numit mitropolit locţiitor, iar o delegaţie de clerici este trimisă la Bucureşti pentru a cere Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să primească noua Mitropolie a Basarabiei sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române, aşa cum fusese şi înainte de desfiinţare.
Sfântul Sinod va răspunde acestei cereri prin „Actul Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău”, la 19 decembrie 1992, afirmând, totodată, că: „Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte un act sfânt de adevăr şi dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi gândire românească”.
În perioada următoare, Mitropolia Basarabiei a trebuit să facă faţă în special opoziţiei făţişă manifestate de către autorităţile locale din Republica Moldova, care s-au opus sistematic intrării sale în legalitate. Astfel, drumul lung şi anevoios al recunoaşterii sale, început la 8 octombrie 1992, când, prin intermediul unei adrese se cerea guvernului Republicii Moldova statornicirea unei stări de fapt, va fi continuat şi în 1995, 1996, 1997, fără însă a fi primit un răspuns în acest sens.
Urmare a acestei stări create, la 3 iunie 1998, Mitropolia Basarabiei va depune o plângere împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, cererea fiind înregistrată la 26 ianuarie 1999 şi va fi declarată admisă la 7 iunie 2001. Mai exact, la 13 decembrie 2001 CEDO hotărăşte, în unanimitate, că Republica Moldova a încălcat, prin nerecunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, art. 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, afirmând totodată, chiar dacă într-un mod indirect, că instituţia bisericească amintită nu este altceva decât continuatoarea de drept şi de fapt a Mitropoliei interzisă de către autorităţile comuniste, asemeni altor multe entităţi bisericeşti, în 1944.
În data de 30 iulie 2002, autorităţile de stat ale Republicii Moldova au înregistrat oficial Mitropolia Autonomă a Basarabiei ca entitate juridică religioasă recunoscută, prin înscrierea acesteia în Registrul de Culte, iar în anul 2006, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a recunoscut-o drept „succesoare spirituală, canonică şi istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944”, inclusiv cu fostele ei episcopii componente.
3. Un nou pas: reînfiinţarea celor 3 episcopii
În şedinţa din 22-24 octombrie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub conducerea Prea Fericitului Părinte Daniel, a hotărât reînfiinţarea, pe lângă Arhiepiscopia Chişinăului (înregistrată juridic încă din decembrie 2004), a celor 3 episcopii, desfiinţate abuziv în 1944: Episcopia de Bălţi (fosta Episcopie a Hotinului), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie a Cetăţii Albe – Ismail) şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria).
Aceste episcopii ale Mitropoliei Autonome a Basarabiei au fost reactivate din punct de vedere juridic pe teritoriul canonic al Mitropoliei Autonome a Basarabiei şi în interiorul graniţelor statului independent Republica Moldova, fără a se nega însă dreptul la existenţă a Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove (condusă de către ÎPS mitropolit Vladimir Cantarean) ca eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Cu toate acestea, Sfântul Sinod nu a luat până în prezent nici o decizie de organizare efectivă a acestor eparhii, în sensul alegerii de episcopi, Mitropolia Basarabiei continuând să fie păstorită de către ÎPS Părinte Petru.
La scut timp, respectiv la 22 noiembrie 2007, a avut loc la mănăstirea Troyan din Bulgaria o întâlnire a delegaţiei Patriarhiei Române, compusă din: Î.P.S. Dr. Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei, P.S. Dr. Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, P.S. Dr. Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal, dl. Vlad Cubreacov, consilier al Mitropoliei Autonome a Basarabiei şi Pr. Dr. Michael Tiţa, în calitate de consultant, cu delegaţia Patriarhiei Moscovei, alcătuită din: Î.P.S. Mitropolit Onufrie de Cernăuţi şi Bucovina, P.S. Mark, episcop-vicar de Egorievsk, P.S. Episcop Marchel de Bălţi şi Făleşti, protoiereu Nicolai Balaşov şi Pr. Serghei Chovorun, în calitate de consultant, pe parcursul căreia reprezentanţii celor două Biserici au discutat o serie de aspecte referitoare la situaţia celor două mitropolii din Republica Moldova, fără ca partea rusă să recunoască existenţa unei stări de fapt.
Cele două Biserici au fost animate, am putea spune, de exact spiritul pe care îl cultivă în Republica Moldova. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a afişat un sentiment de conciliaritate şi dialog, dar în strânsă concordanţă cu adevărul istoric, accentuând asupra necesităţii aprofundării tuturor aspectelor ce pot conduce la clarificarea situaţiei complexe bisericeşti din statul independent Republica Moldova, unde coexistă două tradiţii bisericeşti ortodoxe: cea românească şi cea rusească. La polul opus, reprezentanţii Patriarhiei Ruse au prezentat o serie de argumente potrivit cărora „nu a existat nici o dovadă care ar confirma că teritoriul Moldovei s-ar fi aflat în subordinea canonică a Bisericii Române, toate aceste documente arătând că teritoriul actualei Republici Moldova se afla în spaţiul canonic al Bisericii Ruse”, după cum declara, în mod oficial, P.S. Mark, episcop-vicar de Egorievsk. Se naşte atunci o întrebare: cât timp mai pot fi neglijate argumentele istorice creionate de către noi mai sus? Oare când forurile ecleziale ruse se vor convinge că nu poţi tăgădui la nesfârşit un adevăr istoric?!
Au trecut 17 ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, 7 ani de la recunoaşterea acesteia de către autorităţile de stat din Republica Moldova şi 2 ani de când au fost reactivate cele trei episcopii istorice. Probabil că tot istoria va fi cea care va consemna şi momentul în care va fi acceptat, unilateral, că trebuie reparată o mare nedreptate, respectiv suferinţa Mitropoliei Basarabiei.
Prof. Costin Marcu, Sibiu
Comments